Trandafirul

Am sub geam un trandafir roz foarte înalt. L-am tăiat în primăvară din cauză că era plin de gândăcei şi acum iar a crescut cam până la 3 metri. Din primăvară şi până la primul ger el este tot înflorit. Ca să fie înflorit tot timpul trebuie să-i culeg trandafirii care s-au trecut ca să-i dea altii. Aşa că îi rup florile de la primul nod de sub inflorescenţă. De acolo îi va da un mugure şi va creşte iar un boboc de trandafir. Ceea ce fac eu nu este tocmai profesionist căci nu există vreun trandafir cu tija dreaptă ca cei de la florărie. Pt asemeanea tije o s-o întreb pe mama şi revin cu detalii .

Acum, toamna, se taie trandafirul până la înălţimea de 1 m având aspectul unei mici tufe. Ca să reziste peste iarnă se recomandă acoperirea tufei cu paie, dar am văzut acoperit şi doar cu o folie de plastic. Restul de crăcuţe rezultate din urma tăierii le poţi păstra şi pune în grădină sau ghiveci. Pt aceasta, se taie cam 15 cm din tija respectivă, măsurând de la capătul unde a fost bobocul spre coadă. Segmentul rezultat se pune în ghiveci sau în pământ afară cu un borcan (sau o sticlă de plastic tăiată) în cap. Borcanul se va scoate în primăvară când se observă că a început să-i apară frunzuliţe noi. Udarea se face prin turnarea de apă deasupra borcanului, prin această metodă apa se distribuie uniform în jurul plantei. Din momentul în care ai pus rămurica de trandafir sub borcan nu mai umbli la ea, adică nu-i scoţi borcanul până în primăvară.

Un patent bine folosit :)

Ai nevoie să baţi un cui şi nu ai un ciocan la îndemână? Află că poţi folosi cu uşurinţă şi un patent . 

Eu nu folosesc ciocanul când am de bătut vreun cui. De ce nu-l folosesc? Simplu. Niciodată nu am găsit unul de care am nevoie. De ex.: când aveam nevoie de un ciocan mic (de 250 gr.) găseam doar din alea mari (1,5-2 kg) iar când aveam nevoie de unul mare (de 1 kg) nu mai găseam nimic. Aşa că prefer să bat cuiele cu patentul. Bine, când trebuie să bat un cui mare din ăla de grindă folosesc un ciocan pe măsură.

Folosiţi patentul în locul ciocanului când e cazul căci e mai elegant si drăguţ . Nu ţi-aş recomanda să foloseşti o piatră în locul patentului-ciocan căci te poţi răni. Nu sunt sigure. Îţi pot alunca din mână şi îţi mai sar în ochi “cioburi” din piatră.

Soricelul si Caramida (fabula imorala) de Nicolle de La Cordeau-Bleu

 

Intr-o senina noapte de vara
o prea rasfatata pisica
din a carei cale muritorii de rand
fugeau ingroziti ziua in amiaza mare
de ochii ei de un auriu lichid si
matasoasa blanita neagra
ca smoala  celui mai adanc vis
agale, cu pasi neauziti de nimeni
 iesise la vanatoare
sau mai pe pisiceste – fittness.

Un biet si nevinovat soricel
ce vrajit de splendoarea lunii de gheata
se rataceste intre labutele jucause
ale deloc nevinovatei pisici.

Dar, vai, povestea nu se termina aici
asa cum demult natura prea intelept a hotarat
Pisica omoara soareci.

Prea mandra de succesul ei
Aida, caci acesta este numele
neinfricatei noastre zeite
a vanatorii nocturne
decide ca ar fi mai amuzant
sa arate prada ei vie
celor doua domnite, ale caror paturi
 le umple adesea de purici
fiind maestra in aruncarea
zgarzii deparazitare cat mai departe
de gingasul ei gat.

tip-til escaladeaza geamul
cu jucaria ei cea noua, vie in dinti
plasa de tantari e anihilata rapid
si fiind politicoasa din fire
nu o zdrentuieste cu ale sale gherute
ci o deslipeste de pe ariciul-velcro
cu aceeasi tehnica speciala si un pic martiala
prin care le deschide si usile la sifoniere.

Domnitele sunt trezite
de mieunatul alintat al eroinei noastre
cea mai slaba de inger
o ia la fuga dupa ce lesina.

Si-n isteria generala si generata
de cei 5 cm de blana gri (cred, eu nu am vazut)
micutul soricel se refugiaza
sub covorul din hol,
crezandu-se in siguranta
si la adapost de dusmanul sau natural.

Aida, regina neincoronata
a boroboatelor de tot felul
plictisita de jucaria ei
isi face toaleta torcand
intr-unul dintre paturi.

Soricelul nu raspunde
nici la pis-pis, nici la cutu-cutu
uneia dintre domnite
Dilema este mare, se cere actiune
si-n ultima instanta
se ia o prea tragica hotarare

Si aici intervine Caramida
la propriu
Morala: o domnisoara la ananghie plus caramida egal blood on the dance floor.

aceste intamplari sunt reale si prea putin dramatizate.

Primul post :)

Bănuiesc că ai auzit şi experimentat pe propria piele sintagma “Teoria ca teoria, dar practica te omoară!”. În teorie orice pare mult mai uşor decât în practică, dar se poate rezolva cu mult tact şi problema cu practica. Voi încerca să-ţi uşurez munca.

I’ll be back